Cap II-Ceainicul roșu-Prima parte

Cap II-Ceainicul roșu

 

Soarele răsare la 6.37. Însorit, maxima 17 grade Celsius. Cred că virusul a dereglat vremea olandeză. E ciudat de frumos. Iar vântul abia își încordează câte un pectoral Strange times.

Telefonul e setat să sune la 7, iar eu mă trezesc de fapt la 7.30. Așa că stau în pat și din cinci în cinci minute dau amânare la alarmă. Pe la și 25 de minute îmi iau papucii cu Star Wars în picioare și mă spăl bine pe mâini și pe față. Evident că în timpul ăsta alarma sună, eu sunt cu mâinile ude așa că îmi încep ziua cu pizduieli la adresa telefonului și a legilor lui Murphy.

Soarele a scos deja capul undeva în dreapta ferestrei deschise spre exterior. Pe canal trece o barjă spre fabrica de cacao.

Pun apa la încălzit în ceainicul roșu pe care cred că l-am luat de la Aldi sau Blokker, nu mai știu. Cel mai bun miros al dimineții ăla de cafea proaspătă. Mă rog pe primul loc e parfumul părului iubitei, dar să lăsăm romantismul la o parte.

Ceainicul roșu. Probabil că depresivii ăia de ruși au o melodie cu titlul ăsta. Sau samovarul roșu. Pe fundal se tânguie o balalaikă în tim ce un rusnac grăsuliu și rumen în obraji chinuie un acordeon. Eurovision direct. Olandezii ar trebui să aibă Saboții de lemn roșii sau Moara roșie, mă rog o au francezii pe asta cu cancanul lor cu tot.

Ciudat cum poți atribui atâtea amintiri unui obiect precum ceainicul ăsta. Apa fierbând în el, e șase dimineața, cafea și ceai, combinație să te trezească din somn. Eu doar cafea. Cred că a fost unul dintre primele obiecte pe care l-am cumpărat când m-am mutat. Aveam de ales între negru și roșu, dar parcă roșul e mai cool. Cool, că nu-mi vine altceva în minte. Când o să plec, o să fie unul dintre puținele lucruri care o să le iau din casă. Asta dacă nu se strică până atunci, și obiectele se împușcă, nu-i așa?

Mă rog, nu e super firmă. Tristar, așa că nu mă aștept să fie garantat pe viață. Dar uneori s-a dovedit că obiecte no name au fost mai trainice decât alea de firmă. Normal, probabil că dacă Rols Royce ar face ceainicuri roșii vor încălzi apa pentru 6 generații de lorzi englezi și bogătani careși beau cafeaua de dimineață pe Riviera.

Mi-aș dori să înalț un zmeu. Chiar, vă recomand Vânătorii de zmeie de Khaled Hosseini. O carte excelentă.

Mă rog, dacă nu un zmeu, aș zbura cu un balon în formă de ceainic. Roșu, evident. Cinci săptămâni în balon. În ceainic.

Trec patru olandezi pe canal într-un caiac. Trag la vâsle ca disperații, îmi vine să-i încurajez de la geam. Fierbe apa în ceainic. Omenirea a avut bulan cu ciobanul ăla arab care a descoperit cafeaua. Altfel omenirea ar fi moțăit cu grație la primele ore ale dimineții.

***

Am ajuns acasă după aproape doar patru ore de muncă. E Vinerea Mare așa că nu mă supăr. Ceainicul roșu fierbe apă din nou. De data asta, nu râdeți, îmi pun sare în apa fierbinte și fac gargară. Cică ajută la virus. Orice metodă e de folosit, mai ales că lucrez unde lucrez. Știți cum e, știau bătrânii noștri ceva.

Am dileme existențiale, ce gătesc mâine. Aș face iar o ciorbă de cartofi cu tarhon. Poate după ce trece Paștele, mai vedem.

O să am ouă roșii de Paște. Sora mea de aici din Olanda îmi dă vreo 10 ouă. Și cozonac. Să-i dea Dumnezeu sănătate și ei și soțului ei că mult m-au ajutat. Și e mare lucru să ai pe cineva care să te ajute între străini. Mai e și chestie de noroc în cazul meu.

Apropo de noroc sau de soartă. Sau de lucrarea Maicii Domnului. Când am ajuns în Olanda, am stat o noapte la ei. Prima localitate cu care am luat contact a fost exact asta în care stau și eu acum. Și n-am ales-o ca să fim vecini de oraș. Așa s-a nimerit.

Anul trecut, prin noiembrie am început s-mi caut chirie. Vroiam s fiu înregistrat la primărie, aveam promisiuni de un contract direct cu firma de curățenie pentru care lucram, Pulea Spătaru știa că vine rahataul ăsta de ciumă chinezească.

A fost mai greu decât credeam. Mă gândeam că dacă ai bani își sare chiria în brațe ca o mâță vagaboantă și-ți toarce în poală. Haida de.

M-am abonat la toate siteurile mai serioase de închiriat case, camere, cămăruțe sub casa scării cum stătea săracu Harry Potter. Nimic. Am fost și la un agent imobiliar printr-o colegă de la muncă. Mi-a arătat ăla o casă, i-am zis gata, a mea, e, omul s-a dat pierdut în spațiu. Creștea frustrarea în mine ca porumbul la hectar în anul cincinal.

Și într-o zi, în jumatea de pauză de la muncă, în timp ce băgam tutun și cafea am intrat pe facebook, mai exact pe marketplace. Și-am văzut un anunț. Mai mult din plictis i-am dat îluia mesaj. La o oră după ce am terminat munca am văzut casa, iar noul meu propietar, i-o fi plăcut privirea mea?, îmi zice, ți-o închiriez, pe trei ianuarie facem actele. Eram deja în decembrie pe final de an. Xice el, dai și tu 200 avans? Acu în capul meu neuronul care era responsabil cu mutarea a șoptit în barbă: dacă e țeapă, de 200 să fie. Și i-am transferat omului banii. În timp ce prin matrixul din capul meu sclipeau numai mesaje de genul, Marketplace e plin de escorci, Atenție, Warning, E periculoso sporgersi etc. Ori la bal, ori la spital. A fost la bal, pe 3 ianuarie am semnat contractul și ceainicul roșu s-a așezat imperial pe blatul de la bucătărie.

Gânduri de pandemie. Cât mai bat câmpii cu ceainicul meu roșu? Electric kettle. Red Electric Kettle. Sună a formație rock.

Sfârșitul PRIMEI PĂRȚI

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read previous post:
Cap I, partea a II-a

Partea a doua: Ora 21 și, evident, alte câteva minute   Canalul e în negru. Apa neagră a Styxului. Întunericul...

Close