Nici serios, nici vesel, dar mai mult serios. Unul dintre câinii mei aleargă de azi dimineață (foto, îl chema Puck) pe veșnicele pajiști ale frisbee-urilor.
Și i-am scris un fel de poezie:
Când își punea botul lângă mâna
Mea obosită să-l tot mângâi
Repirația lui îmi șoptea că viața e
Eternă și aleargă prin iarbă
Lătrând la lăcuste, la albine, la oamenii răi.
Iar eu dormeam lângă el
Și-n somn mârâia visând că
Mă apără.
Că-I arunc bățul, că-l scarpin între urechi.
Dar eu eram departe și începusem să-l uit
Dar el auzindu-mi glasul
El știa că nu mă va uita niciodată.
=Pentru Puck, unul dintre câinii mei=
PS. Eu pun la poeziile mele titlul la final…
Dacă vrei să nu câștigi o croazieră pe Rin, citește și ASTA (reclama îi ficatul comerțului 🙂 )
