Poezie… pentru câinele meu

Nici serios, nici vesel, dar mai mult serios. Unul dintre câinii mei aleargă de azi dimineață (foto, îl chema Puck) pe veșnicele pajiști ale frisbee-urilor.

Și i-am scris un fel de poezie:

Când își punea botul lângă mâna

Mea obosită să-l tot mângâi

Repirația lui îmi șoptea că viața e

Eternă și aleargă prin iarbă

Lătrând la lăcuste, la albine, la oamenii răi.

Iar eu dormeam lângă el

Și-n somn mârâia visând că

Mă apără.

Că-I arunc bățul, că-l scarpin între urechi.

Dar eu eram departe și începusem să-l uit

Dar el auzindu-mi glasul

El știa că nu mă va uita niciodată.

=Pentru Puck, unul dintre câinii mei=

PS. Eu pun la poeziile mele titlul la final…

Dacă vrei să nu câștigi o croazieră pe Rin, citește și ASTA (reclama îi ficatul comerțului 🙂 )